Curs pentru parinti BUCURESTI

 Fetița, în jur de 9-10 ani, îi spune mamei: Ai avut dreptate, așa o chema pe fata respectivă”. Mama răspunde: bineînțeles că am avut dreptate! Nu știu când o să înțelegi că e așa cum spun eu și să asculți Fetița: păi poate uneori mai greșești și tu...moment la care mama a început să râdă , iar eu am intervenit și am felicitat copilul.

Crezi că în relația cu ceilalți scopul este să arăți câte știi tu sau cât de bine știi? Nicidecum, asta este calea spre singurătate. Nimeni nu vrea lângă el un om care se comportă așa deoarece ne face să ne simțim în permanență inferiori și că e ceva în neregulă cu noi. Cu toate astea, foarte frecvent părinții sfârșesc prin a-i învăța pe copii mai tot timpul ceva, acesta fiind principalul mod de conectare cu copilul. Atunci când critica, blamarea sau evaluarea este asociată și cu un ton mai apăsat, sau rece, când expresia facială devine una furioasă, de dezaprobare, apare sentimentul de respingere la copil. Prin atitudinea ta respingi tot copilul și nu doar acel comportament. Dacă te-ar deranja doar un lucru punctual ai putea fi cald cu copilul chiar dacă acesta a greșit. Cel mai mare duşman al valorii personale este respingerea. Toţi ne dorim să ne simțim plăcuți, acceptați, doriți, avem nevoie să ştim că avem ceva de oferit celorlalţi, iar când ei ne resping lucrul cel mai firesc care ne vine în minte este că probabil ne resping pentru că e ceva în neregulă cu noi; în acest moment mintea noastră caută un motiv cum ar fi că nu suntem suficient de inteligenţi, înalţi, atractivi, etc. Aceste motive cu care vine mintea noastră reprezintă lucruri care le-am auzit de-a lungul timpului despre noi sub formă de criticii, observaţii, ironii, etc. şi ajungem să credem că au dreptate. Ca şi copil faci tot ce poți să păstrezi relaţia cu părinţii te gândeşti că ei se comportă bine şi cu tine este ceva în neregulă pentru că ai spus, făcut sau ai simțit ceva. Deoarece emoţiile negative sunt foarte intense copiii fac ceva ca să menţină ataşamentul cu părintele şi îşi dezvoltă mecanisme diferite, îşi dezvoltă acea parte care o cere părintele: încearcă să facă totul perfect, să fie la dispoziţia celorlalţi, să uite de nevoile lui ca să îl multumească pe părinte, să fie foarte compliant. De fapt începe să ia mesaje din exterior cu privire la cum ar trebui să fie el, în loc să caute în interior şi să exprime ceea ce simte şi este el cu adevărat. Copilul nu poate să fie spontan în reacţii şi în exprimare deoarece este penalizat de către părinte prin ignorare, critică sau chiar ameninţare şi abuz fizic. În aceste condiţii este în siguranţă să ascundă ceea ce este el şi să îi fie ruşine.

(extras din Botis, A., 2026, O călătorie numită viaţă – De ce sunt aşa cum sunt şi cum îmi afectează asta relaţia cu copilul, - în curs de apariție –

Cartea 1, Colecţia Drumul spre Canaan)

La curs vom lucra pe situațiile concrete în care părinții au observat că judecă și evaluează, critică, blamează copilul și vom identifica variantele sănătoase de a reacționa în acele situații astfel încât să îi formeze copilului un sentiment de acceptare și de încredere. Cursul este unul deschis, adică participarea la o sesiune nu e condiționată de participarea la oricare alta, părintele putând opta pentru temele care îl interesează cel mai mult.